Monedă Argint
Valoare nominală: 10 lei;
Metal: Argint 999/1000;
Greutate: 31,103 grame;
Dimensiune: Diametru 37 mm;
Margine: zimțată;
Calitate: proof;
Tiraj: 200;
Avers: o imagine de epocă a Academiei Mihăilene, unde Ion Ionescu de la Brad a fost primul profesor de științe agricole din istoria învățământului românesc, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2018”.
Revers: portretul lui Ion Ionescu de la Brad, inscripțiile „ION IONESCU DE LA BRAD” și anii între care a trăit, ,,1818-1891”.
S-a născut la 24 iunie 1818 la Roman într-o veche familie românească. Părinţii săi, Ion şi Safta Isăcescu erau de condiţie modestă. La vârsta de 7 ani, împreună cu fratele său Nicolae Ionescu, a fost dat la şcoala de la Episcopie din Roman, unde a învăţat în greceşte. Apoi a trecut pe la Biserica Albă şi pe la şcoala domnească din Roman, unde a fost botezat „Ionescu” şi unde a învăţat în româneşte. Gimnaziul l-a urmat la şcoala Trei Ierarhi din Iaşi, unde a învăţat istoria şi retorica cu Gheorghe Săulescu, latina şi matematica cu Vasile Fabian şi filosofia cu Eftimie Murgu. Fiindcă era un elev excepţional, directorul Gheorghe Asachi, l-a trecut la Academia Mihăileană, unde a îndeplinit şi funcţia de profesor pentru clasele gimnaziale, iar mai apoi profesor de română şi de istorie universală de treapta a doua. Rezultatele sale îl recomandau tot mai mult către filologie şi literatură, însă contextul economic de profundă schimbare instaurat după Pacea de la Adrianopol şi obţinerea libertăţii comerţului, a schimbat priorităţile multora dintre studenţi şi pe a tânărului Ionescu. De remarcat că în această perioadă a studiat franceza cu profesorul francez Maisonabe (rector al Academiei), acelaşi care l-a îndemnat şi apoi l-a ajutat să-şi continue studiile superioare în Franţa.
Susţinut cu o bursă de studii de Mihail Sturza şi condus de profesorul Maisonabe, s-a dus la Roville, în Franţa, pentru a studia agricultura la o şcoală-fermă specializată. La Roville exista şi o staţiune experimentală unde se efectuau cercetări agricole. După un an şi jumătate petrecut aici, a mers mai departe la Auxerres, în regiunea Champagne, unde a învăţat viticultura şi fabricarea şampaniei , apoi la Bois-de-Senant, în apropiere de Paris, unde s-a ocupat cu sericicultura. S-a înscris apoi la Sorbona şi a studiat fizica, chimia şi istoria naturală. A mai urmat şi cursul de botanică la Jardin-des-Plantes şi pe cel de economie politică la Conservatorul de arte şi meserii.
În 1841, terminat periplul de studii în Franţa, a revenit în ţară înarmat cu un bagaj de cunoştinţe considerabil şi dornic de a pune în aplicare cunoştinţele acumulate. Prima sa misiune încredinţată de domnitor a fost cea de administrator la Văcăria Domnească de la Cioara. Cu această ocazie a fost nevoit să studieze şi zootehnia şi în acest scop a tradus lucrarea agronomului scoţian David Low intitulată „Vitele albe di Engliterra”. În paralel şi-a reluat activitatea de profesor la Academia Mihăileană.
În anul 1846 a făcut o serie de călătorii de documentare în Franţa, Anglia, Elveţia şi Italia. După ce s-a întors a fost făcut contabil la domeniile lui Mihail Sturza. Preocupat de emanciparea economică a ţăranilor, a început să publice articole de specialitate în diferite reviste de largă audienţă, materiale în care arăta metode agricole şi de lucru moderne. În acelaşi scop a editat Calendarul pentru bunul gospodar, care a avut o importanţă deosebită. Mai târziu a publicat şi studiul intitulat „Ferma modelă şi Institutul de agricultură în Moldova”.
Pe fondul intensificării mişcării naţionale, Ion Ionescu s-a alăturat luptătorilor moldoveni, animat şi de preocuparea pentru emanciparea politică a clăcaşilor, convins de necesitatea împroprietăririi ţăranilor. De aceea el a fost însărcinat în Comisia delegaţilor boieri şi ţărani să se ocupe cu problema împroprietăririi ţăranilor. În cadrul Comisiei a propus ca ţăranii să fie eliberaţi de boieri şi împroprietăriţi cu pământ, pe care tot ei să-l răscumpere. Pentru această atitudine şi-a atras ura boierilor, iar când turcii au ocupat Bucureştii, Ion Ionescu a fost prins şi trimis în exil la Constantinopol.
Ajutat de Ion Ghica, a reuşit să scape de internarea la Brusa, dar când a mers în vizită la revoluţionarii români aflaţi acolo, el s-a ocupat în paralel şi de studierea agriculturii din acea localitate şi a publicat o broşură intitulată „Excursion agricole a Brousse” (1848). Studiul cu pricina a atras atenţia autorităţilor turceşti, care l-au numit membru în Consiliul de agricultură de la San Stefano. Este însărcinat să studieze şi alte regiuni ale Imperiului Otoman şi astfel în această perioadă cercetează şi publică: „Excursion agricole dans la Dobrogea” (1850); „Thessalie telle qu’elle est et telle qu’elle peut etre” (1851); „Excursion agricole dans l’Asie Mineure” (1855); „Etude sur le domaine imperial de Hailer Tchiflar” (1856). Din 1851 este numit administrator al moşiilor marelui vizir, pe care reuşeşte să le rentabilizeze. La Pyrgetos în Tesalia se căsătoreşte cu fiica unui neamţ şi a unei grecoaice, dar aceasta l-a părăsit la scurt timp de la întoarcerea în ţară.
În 1857 se reîntoarce în ţară, la Iaşi. Înfiinţează „Jurnalul de agricultură”, apoi „Foaia de agricultură practică” şi mai târziu „Gazeta satelor”. În 1858 publică studiul „Coloniile agricole din sudul Basarabiei”, efectuat în urma unei perioade de documentare la faţa locului.
În iulie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a numit director al statisticii din Moldova. Tot acum ocupă postul de profesor de contabilitate, economie politică şi financiară, care durează doar câteva zile, pentru că la deschiderea cursului a făcut afirmaţii care au stârnit nemulţumirea conducerii şi i-au cauzat destituirea.
După Unirea Principatelor s-a mutat la Bucureşti şi a înfiinţat publicaţia săptămânală „Ţăranul Român”, în care militează pentru drepturile ţăranilor clăcaşi şi susţine înfăptuirea reformei agrare. Reacţia nu întârzie să apară. Boierii se constituie împotriva lui şi-l dau în judecată cu acuzaţia că făcea agitaţie pentru că scria în presă despre emanciparea ţăranilor. A fost condamnat la trei luni de închisoare la mănăstirea Neamţului.
În anul 1862 merge la Expoziţia Universală de la Londra, unde caută să se intereseze despre ultimele noutăţi în materie de tehnică agricolă. La întoarcere a înfiinţat o agenţie pentru procurarea şi desfacerea de maşini agricole.
Pentru că era unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai chestiunii ţărăneşti, Cuza l-a chemat la el în 1864 pentru a-i cere părerea cu privire la reforma agrară pe care o avea în vedere. După adoptarea legii rurale în toamna aceluiaşi ani (vedeţi şi Reforma agrară din 1864), a fost numit inspector general al agriculturii pe ţară, având ca principală sarcină supravegherea înfăptuirii reformei. Timp de cinci ani cât a fost inspector general al agriculturii, a organizat expoziţii şi concursuri agricole, a înfiinţat mai multe pepiniere, a condus o perioadă Institutul de agricultură de la Pantelimon, a fost profesor de agricultură la Şcoala Normală din Bucureşti etc. În această perioadă şi-a desăvârşit cunoaşterea realităţilor social-economice de pe teren, care s-a concretizat în lucrări importante publicate pe cheltuiala guvernului.
În ciuda activităţii extrem de bogate desfăşurate, în 1869 postul de inspector ocupat de Ion Ionescu este desfiinţat din cauza aceloraşi critici necontenite la adresa nedreptăţilor la care continuau să fie supuşi ţăranii.
După încheierea bruscă a activităţii de inspector, împreună cu fratele său, istoricul şi omul politic Nicolae Ionescu, cumpără de la stat moşia de la Brad (un sat modest în apropiere de Roman) şi se instalează definitiv acolo ca întreprinzător particular. De acum încolo numele lui se va lega de această moşie. Aici a avut la dispoziţie toată priceperea lui pentru a înfiinţa o fermă model.
Pe moşia de la Brad a înfiinţat o fermă model mică, pentru ţăranii mai puţin înstăriţi, o fermă model mare pentru marile exploatări agricole şi o şcoală de agricultură. În baza rezultatelor practice a publicat lucrarea „Agricultura română la Brad” (1886).
La 7 septembrie 1871 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1876 a fost ales deputat în colegiul 4 Roman. Ca deputat a reuşit să treacă legea pentru împroprietărirea tinerilor căsătoriţi şi legea prin care se vindeau ţăranilor moşiile statului împărţite în loturi. Era deosebit de atent faţă de mandatul pe care îl primise şi ţinea dări de seamă detaliate pentru alegători.
S-a stins din viaţă la 16 decembrie 1891 (pe stil vechi), la moşia de la Brad, la vârsta de 73 de ani. Nu a avut nici un urmaş direct, întrucât nu s-a mai recăsătorit niciodată.
Academicianul Amilcar Vasiliu, cel care a cercetat viaţa şi opera lui Ion Ionescu de la Brad şi a publicat Operele acestuia, apreciază că opera sa cuprinde 42 de cărţi şi broşuri, pentru un total de 5.500 de pagini tipărite doar în cursul vieţii sale. A scris aproape 400 de articole conţinând circa 2.000 de pagini, publicate în gazete din ţară şi străinătate. Alte scrieri şi manuscrise rămase însumează alte circa 6.000 de pagini. Traducerile se ridică la circa 500 de pagini. Aşadar totalul scrierilor lui Ion Ionescu de la Brad se estimează la circa 14.000 de pagini.
