CENTENAR

Preambul la Centenar:
Contribuţia Partidului Naţional Român din Sălaj la realizarea Marii Uniri din anul 1918

Marin POP

Cercetător științific, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

 Anul 1918 are pentru români o dublă semnificaţie: s-a încheiat Primul Război Mondial, care a adus mari suferinţe întregii omeniri, şi s-a realizat unitatea statală a tuturor românilor. În anul 1918, pe cale plebiscitară, s-au unit cu România vechile provincii româneşti, Basarabia, Bucovina şi Transilvania, care fuseseră înglobate prin forţă de două imperii anacronice: Imperiul austro-ungar şi Imperiul ţarist.

În toamna anului 1918, prăbuşirea Austro-Ungariei nu mai putea fi oprită. Zadarnic a mai căutat pacea cu popoarele din monarhie. Pe temeiul principiilor de autodeterminare ale preşedintelui S.U.A, Wodrow Wilson, prin care naţiunile singure aveau să hotărască soarta lor, românii şi-au afirmat dreptul la viaţă proprie. Peste tot cuprinsul pământului românesc se aprindeau nădejdile de veacuri nutrite şi cu o nespusă înviorare se porneşte la lupta pentru întregirea fiinţei noastre naţionale. Chiar şi din depărtare, de la românii din America şi de la prizonierii români din Rusia, foşti soldaţi în armata austro-ungară, soseau entuziastele lor hotărâri prin care declarau că vor lupta pentru România tuturor românilor. Acasă, în Transilvania, Partidul Naţional Român era la datorie. Comitetul lui executiv s-a întrunit în data de 12 octombrie 1918 la Oradea şi a stabilit planul luptei şi textul declaraţiei de independenţă a românilor din această provincie, pe care Alexandru Vaida Voevod a citit-o, pe data de 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Pesta .

La Arad, comitetul se întregeşte ca Marele Sfat Naţional Român. Cunoscut sub denumirea de Comitetul Naţional Român Central, acest organism a exercitat, practic, funcţiile unui organ suprem de conducere a revoluţiei naţionale româneşti. El a reprezentat o adevărată autoritate statală, investită cu puteri depline în organizarea şi conducerea activităţii de eliberare naţională a românilor transilvăneni. Din punct de vedere structural el a fost organizat în 12 secţii, şi anume:

  1. Secţia prezidenţială, însărcinată cu organizarea, statistica şi rezolvarea afacerilor curente;
  2. Secţia justiţiară, însărcinată cu adunarea datelor despre atrocităţile comise în comunele româneşti;

III. Secţia culturală, însărcinată cu adunarea datelor despre oprimarea învăţământului public şi pregătirea reformelor în acest domeniu;

IV Secţia sanitară, însărcinată cu adunarea datelor statistice despre instituţiile sanitare;

  1. Secţia economică, însărcinată cu asigurarea alimentării şi pregătirea reformei agrare;
  2. Secţia comercială şi industrială, însărcinată cu pregătirea reformei comerţului prin organizarea tovărăşiilor;

VII. Secţia financiară, însărcinată cu afacerile şi reformele financiare;

VIII. Secţia de comunicaţie, însărcinată cu afacerile căilor ferate, poştă, telegraf şi telefon;

  1. Secţia de siguranţă, însărcinată cu organizarea gărzilor naţionale;
  2. Secţia de externe, însărcinată cu susţinerea legăturilor cu reprezentanţii C.N.R. la statele şi naţiunile aliate şi cu strângerea de date pentru conferinţa de pace de după război;
  3. Biroul de presă, însărcinat cu informarea ziarelor româneşti şi din străinătate;

XII. Cancelaria centrală, care avea sarcina de a purta cărţile de exhibit şi expedit şi păstra arhiva şi biblioteca.

Ca organe locale se menţionează Consiliile comitatense (judeţene), care urmau să se organizeze pe secţii în reşedinţele vechilor comitate  şi cele comunale, care urmau să fie alese prin vot universal .

După cum se poate observa, acest organism reprezenta, de fapt, un guvern de conducere al românilor. Astfel, prin constituirea acestei structuri de conducere s-a uşurat, apoi, munca Consiliului Dirigent, care le-a adoptat şi îmbunătăţit. 

Lui Iuliu Maniu, care se întorsese de pe frontul italian, i s-a încredinţat conducerea Afacerilor Externe şi Militare.

La sfârşitul lunii octombrie, armata austro-ungară era complet dezorganizată. Soldaţii aruncau armele şi se întorceau acasă în mare dezordine. În aceste condiţii, marele om politic Iuliu Maniu, care după cum am arătat mai sus fusese încredinţat cu conducerea afacerilor externe şi militare ale românilor transilvăneni, pleca, în acest scop, la Viena. Aici a înfiinţat Sfatul ostaşilor români. Acest organism a preluat comanda efectivă a regimentelor româneşti cu scopul de a se întoarce în ordine în ţară spre a se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român Central, care îşi avea sediul la Arad.

 Astfel, la data de 30 octombrie 1918, la Viena, se întrunesc ofiţerii români şi se înfiinţează „Comitetul naţional al românilor din Transilvania”, sub preşedinţia lui Iuliu Maniu. Dar despre rolul jucat de Iuliu Maniu, la Viena, redăm afirmaţiile lui Ivor Porter, care a petrecut 10 ani în România, ca profesor şi diplomat şi l-a cunoscut personal pe Iuliu Maniu: „Maniu a fost recrutat în armata austro-ungară, la artilerie, în 1914 – o încercare nereuşită de a pune capăt activităţii sale politice. În toamna anului 1918, locotenentul Maniu, între două vârste, se afla într-o Vienă în pragul haosului, unde poliţia şi regimentele austriece scăpaseră practic de sub control, iar unităţile româneşti, cum era de aşteptat, păreau neatinse de bolşevism. Mustaţa îngrijită, umerii drepţi şi ochii senini nu i-au adus prea multă autoritate militară, dar îşi câştigase, în schimb, respectul tuturor românilor transilvăneni; a preluat controlul asupra a 60.000 de militari români din zona Vienei. A convins apoi autorităţile să-i permită să opereze din partea Ministerului de Război; cu ceea ce i s-a pus la dispoziţie, el a transferat în Transilvania nu numai soldaţii români aflaţi în jurul Vienei, ci şi pe alţii din regiunea Praga” . 

După cum se poate observa şi din această relatare, Iuliu Maniu a avut un rol decisiv în repatrierea soldaţilor români, care vor forma primele unităţi româneşti din Transilvania. Astfel, toţi soldaţii români s-au înrolat în legiunile înfiinţate la Praga, în Italia sau în Franţa. Aceste organizaţii militare româneşti, atât cât au staţionat în ţările în care luaseră fiinţă, cât şi în drumul lor spre casă au dat dovadă „de vrednicie pentru viitorul ce de multe veacuri ne aştepta”, prin comportamentul şi disciplina militară pe care au dovedit-o întregii Europe, aflată într-un accentuat proces de anarhie .

Acum, în aceste vremuri hotărâtoare, când se iveau zorile libertăţii, s-a înţeles şi s-a văzut puternica legătură dintre popor şi conducătorii lui fireşti. Sub egida Consiliului Naţional, toată populaţia românească s-a constituit în Sfaturi naţionale judeţene şi comunale, cu Gărzi naţionale în fiecare comună, deoarece exista pericolul unei revoluţii, în starea de anarhie care exista la sfârşitul războiului.

                Aceste revolte, cu caracter revoluţionar anarhic, au cuprins întreg judeţul Sălaj . Au fost alungate autorităţile locale, notarii publici de la sate, au fost jefuite, din cauza foametei, depozitele de cereale, prăvăliile şi magazinele şi au fost devastate pădurile şi moşiile marilor proprietari.

                Fruntaşul politic sălăjean, Alexandru Aciu, sublinia faptul că: „La îndemnul soldaţilor, ţăranii asupriţi s-au năpustit şi aci asupra asupritorilor lor. Au fost alungaţi numai asupritorii, reprezentanţii regimului oligarhic, nedrept, exploatator şi opresor, din toate punctele de vedere” .

                În majoritatea satelor aceste revolte au fost legate de lupta pentru pământ, care fusese promis ţăranilor în timpul războiului.

Însă, această stare de anarhie creată de foametea cruntă şi la îndemnul soldaţilor, în special a celor veniţi din Rusia unde fuseseră contaminaţi de virusul bolşevismului, a fost stopată de către fruntaşii politici ai românilor, intelectualitatea şi preoţimea satelor, care au înfiinţat, în fiecare comună din judeţul Sălaj, consilii şi gărzi naţionale româneşti cu scopul de a restabili ordinea şi de a se pune la dispoziţia Consiliului Naţional Român Central, care îşi avea sediul la Arad.

În localitatea Băseşti, în data de 7 noiembrie 1918 a luat fiinţă cel dintâi Consiliu Naţional Român (C.N.R.) din Sălaj. George Pop de Băseşti i-a chemat la el pe toţi consătenii, în frunte cu protopopul Alexandru Achim. A doua zi, acesta din urmă, însoţit de 8 fruntaşi din comună a plecat la Cluj pentru a-i duce o scrisoare lui Amos Frâncu din partea preşedintelui P.N.R., George Pop Băseşti. De aici aduc şi un camion de armament şi muniţie pentru a forma o gardă românească, cu scopul de a apăra localitatea Băseşti, deoarece pe aici trecea linia de demarcaţie.

Constituirea acestui organism de conducere la nivel local a fost un exemplu pentru satele din zona Codrului, în care se înfiinţează consilii şi gărzi naţionale .   

Pe data de 10 noiembrie începe procesul de constituire a consiliilor şi gărzilor naţionale din zona Şimleului. În acea zi i-a fiinţă, la Şimleu, „Sfatul naţional comunal”. Iată ce scria ziarul arădean „Românul” despre acest eveniment: „În Şimleu Silvaniei, în 10 a.c. s-a început activitatea Sfatului naţional român comunal, iar în Şimleu s-a înfiinţat şi Garda Naţională Română, cu organizaţiunea făcută în sensul dispoziţiilor Consiliului Naţ(ional) Rom(ân) pentru Ungaria şi Transilvania. Prezident: dr. Alex. Gheţie – vicar, secretar referent: dr. Alexandru Aciu – director de bancă; prim comandant al gardei naţionale: dr. Coriolan Meseşan – avocat în Şimleu Silvaniei. Biroul central, deocamdată e în Casina română (la “Silvania”). S-a purces la înfiinţarea turneurilor de propagandă la sate pentru organizare conform şi pentru asigurarea păcii şi bunei rânduieli. Se observă însufleţirea şi tendinţa de a se restabili mereu ordinea socială. <<Trăiască neamul românesc independent şi unitar! >>” .

Pe data de 12 noiembrie 1918, sătenii din Bobota s-au adunat în curtea casei parohiale şi au ales Sfatul Naţional Român din comună. Preşedinte a fost ales preotul Valentin Coposu, vicepreşedinte Vasile Muste, iar ca membri au fost aleşi: Onuţiu Zaha al Niculaii, Onuţiu Filip al lui Nicolae, Nicolae Hus, Mihai Talpoş, Demetriu Balaş, Muste Onuţiu al lui Mihai, Mihai Muste, Traian Grama, Fer Nicolae, Husti Văsălică, Vasiliu Ciocian şi Nicolae Mărcuş al lui Petre. Tot acum se constituie şi garda naţională din comună, sub conducerea stegarului Valer Ancean, fiind compusă din 60 de persoane. Preşedintele, Valentin Coposu a luat, apoi, jurământul, dar nu numai cel al membrilor consiliului şi al gărzii, ci întregului popor adunat .

În oraşul Zalău, în urma directivei-program intitulată Spre orientare, i-a fiinţă Consiliul Naţional Român comitatens (judeţean). Conform raportului înaintat fruntaşului naţional-român Teodor Mihali a fost aleasă următoarea conducere: preşedinte – Gheorghe Pop (de Oarţa); vicepreşedinţi – Alexandru Ţiple şi Iosif Fărcaş. Tot atunci s-au luat măsuri pentru înfiinţarea gărzii naţionale din Zalău şi din comunele sălăjene .

A doua zi, sub semnătura lui George Pop, în calitate de preşedinte şi a lui Ioan Gheţie, secretar, a fost difuzat un apel către întreg judeţul Sălaj, care avea următorul conţinut: „On(orate) Domnule! Vă aducem la cunoştinţă că Sfatul Naţional Român comitatens, la recercarea prezidentului, d-nul Teodor Mihali, s-a înfiinţat şi ca pe membru ales în acest comitet vă recercăm ca, în 24 de oare, să binevoiţi a face paşii de lipsă, ca în cercul D-tale, să se înfiinţeze secţiunile comunale române a(le) sfatului comitatens, şi despre organizare aveţi a raporta în cel mai scurt timp. Pentru spezele efective să deschideţi colectă naţională. Despre modul cum s-a înfiinţat comitetul comitatens Veţi fi înştiinţat prin manifest” .

  În plasa Jibou, acţiunile organizatorice pentru constituirea Consiliilor Naţionale Române şi a Gărzilor Naţionale a început încă de pe data de 4 noiembrie, în urma apelului-circulară al C.N.R. comitatens din Dej. Despre aceste acţiuni, ziarul „Românul” consemna următoarele: „În 4 nov. a început organizarea comunelor din cercul Jibou. În 19 nov. s-a constituit C.N.R. cu centrul în Jibou. Preşedinte s-a ales dr. Ladislau Ghiurco – adv. şi membri: dr. Al. Dragomir, G. Cherebeţiu, preoţii Teodor Bohăţiel şi Mihai Pop, dr. D. Roman, Al. Nemeş, Teofil Dragomir – director de bancă, Emeric Pop de Băseşti, adv. dr. Aurel Hetco şi din fiecare notariat câte un delegat. Şef sanitar a fost ales dr. I. Bozac. S-a hotărât organizarea gardei naţionale sub conducerea locot. dr. Aurel Hetco. Cele 34 comune româneşti din 37 ale cercului întreg toate şi-au organizat C.N.R. comunal şi garda comunală pentru paza ordinii publice. Afară de gardele comunale s-a organizat şi G.N.R. cu 96 de gardişti, împărţiţi în cinci secţii locale. În urma acestor organizări, tulburări care s-au început şi-n Valea Someşului au încetat şi ordinea este pe deplin restabilită”. Conform articolului publicat de prestigiosul ziar arădean, în cursul lunii noiembrie, în plasa Jibou, s-au constituit 34 de consilii şi gărzi naţionale în următoarele localităţi: Aluniş, Bălan, Bârsa, Borza, Chechiş, Chendrea, Cheud, Ciglean, Creaca, Cuceu, Deleni, Domnin, Firminiş, Gălpîia, Gâlgău Almaşului, Husia, Inău, Jac, Lupoaia, Năpradea, Poptelec (azi Popeni), Prodăneşti, Racîş, Romita, Rona, Someş Guruslău, Someş Odorhei, Şoimuş, Tihău, Traniş, Turbuţa, Var şi Vădurele .

În decursul lunii noiembrie 1918 s-au constituit C.N.R. şi G.N.R. în toate localităţile judeţului Sălaj . 

În şedinţa din data de 20 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central a hotărât convocarea Marii Adunări Naţionale pentru ziua de 1 Decembrie, la Alba Iulia. Totodată s-au făcut toate demersurile pregătitoare pentru buna desfăşurare a acestei adunări, organizarea alegerilor de deputaţi, păstrarea ordinei şi alte măsuri administrative .

Se vor forma cercuri electorale în toate judeţele Transilvaniei, cu scopul de a-i alege pe reprezentanţii românilor care urmau să plece la Alba Iulia să hotărască soarta Transilvaniei. În judeţul Sălaj s-au format 5 cercuri electorale şi anume: cercul Dioşodului; al Silvaniei; al Şimleului; al Zalăului şi al Tăşnadului.

Pe data de 25 noiembrie 1918 a avut loc adunarea de alegere a deputaţilor din cercul electoral al Zalăului. Au fost desemnaţi următorii 5 fruntaşi politici români, care urmau să reprezinte populaţia acestei plăşi, la Alba Iulia: Traian Trufaşiu, Zalău; dr. Augustin Pintea, Crasna; Eugen Boroş, Zalău; Remus Roşca, Zalău şi Cornel Oţiel din Buciumi.

A doua zi, 26 noiembrie, au avut loc alegerile din cercul electoral al Şimleului. Fruntaşi politici ai românilor din acestă zonă aleşi ca deputaţi au fost următorii: dr. Cassiu Maniu, fratele lui Iuliu Maniu; Iuliu Coroianu, unchiul lui Iuliu Maniu, autorul Memorandului; dr. Alexandru Aciu; Ioan Taloş din Giurtelecul Şimleului şi Valentin Coposu din Bobota.

Pe data de 27 noiembrie au avut loc, la Cehu Silvaniei, alegerile din cercul electoral al Silvaniei. Au fost aleşi următorii fruntaşi: Ioan Coste, Someş-Uileac; dr. Alexandru Pop, Cehu Silvaniei; George Maior, Băiţa, Vasiliu Gavriş, Odeşti şi Alexandru Vaida, Cehu Silvaniei. Ca supleanţi au fost aleşi Simion Mărieş din Sălăţig şi Vasile Fălăuş din Nadişul Român.

  Din cercul electoral Dioşod au fost aleşi următorii: dr. Ladislau Gyurco, Domnin; dr. Aurel Hetco şi George Petruca din Jibou; Dionisiu Pop Moldovan din Brusturi şi Laurenţiu Avram din Chieşd.

Plasa Tăşnad făcea parte în acea perioadă din comitatul Sălaj. Şi de aici au fost aleşi 5 deputaţi, şi anume: dr. Coriolan Steer şi Domiţian Cupşa din Tăşnad; George Filep, Santău; Vasile Fustai din Seini şi Teodor Mureşan din Blaja. Ca supleanţi au fost aleşi Ioan Matei din Supurul de jos, George Silaghi din Silvaş şi Virgil Băliban din Unimăt .        

Deputaţilor aleşi li s-au alăturat delegaţii de drept şi anume reprezentanţii clerului şi a instituţiilor culturale sălăjene (Astra, Reuniunea Femeilor Române Sălăjene, Reuniunii pentru fond de teatru) şi reprezentanţii gărzilor naţionale.

În anul 1918, în data de 1 august, George Pop de Băseşti, preşedintele P.N.R  împlinea venerabila vârstă de 83 de ani. Cu câteva zile înainte, finul şi bunul său prieten Andrei Cosma, care i-a stat tot timpul alături în luptele duse pe tărâm naţional, a trecut la cele veşnice, şi nu a reuşit să vadă cu ochii realizarea idealului pentru care ei luptaseră o viaţă întreagă, ideal realizat prin unirea Transilaniei cu România.

Astfel, putem afirma faptul că George Pop de Băseşti a fost privilegiat de către soartă şi, după cum el însuşi a afirmat, după ce a văzut cu ochii săi împlinirea visului de veacuri a românilor, putea să moară liniştit, la fel ca înţeleptul Simion din Biblie. Ajuns la Alba Iulia, cetatea neamului românesc, în ziua dinaintea adunării, pe timp de iarnă şi ger, el a fost întrebat de către călugărul Leon I. Manu: „Pentru numele lui Dumnezeu, bade George dar cum te-ai încumetat să faci o călătorie aşa de lungă şi obositoare pe o vreme ca asta?”. George Pop de Băseşti îi răspunde cu următoarele cuvinte memorabile: „Cum să n-o fac nepoate când după ziua asta, aştept de optzeci de ani? Am venit, chiar şi dacă această cale m-ar costa vieaţa, căci de acum pentru mine nu mai rămâne alta decât să zic şi eu ca dreptul Simion din Scriptură: Acum slobozeşte, Doamne, pe robul tău în pace” .

Aşadar, George Pop de Băseşti şi-a riscat chiar şi viaţa pentru a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia şi s-a îmbarcat în „trenul unirii” care venea dinspre Sătmar. Acest tren avea în componenţă vagoanele „Sătmar”, „Oaş”, „Marmaţia”, „Sălaj”, „Solnoc-Dobâca” şi „Bistriţa Năsăud”. În el s-au urcat toţi reprezentanţii românilor care mergeau la Alba Iulia să voteze unirea Transivaniei cu România. La loc de cinste, în mijlocul delegaţiei sălăjene se găsea venerabilul preşedinte al Partidului Naţional Român, George Pop de Băseşti, păzit cu străşnicie de Garda Naţională Română din satul său natal.     

Fruntaşii politici sălăjeni ajung la Alba Iulia pe data de 30 noiembrie, în seara dinaintea Marii Adunări. George Pop de Băseşti remarcă totuşi o lipsă de organizare. Este cazat într-o cameră neîncălzită de hotel, nedându-i-se o prea mare importanţă. Era, totuşi, preşedintele Partidului Naţional Român din Transilvania. În această cameră el va dormi împreună cu ginerele său Francisc Hossu-Longin. Noroc că aveau la ei haine groase şi blănuri cu care s-au învelit. Abia a doua zi, dimineaţă, este vizitat de către Iuliu Maniu. Acesta din urmă se bucură de prezenţa lui George Pop la Alba Iulia, spunând că el este singurul în măsură să ţină în frâu situaţia şi să facă ordine. Prezenţa lui ca preşedinte de onoare al Marii Adunări a tăiat toate rivalităţile şi a asigurat adunării un cadru solemn şi impunător .

Era ziua de Duminecă, 1 Decembrie 1918, care începe cu Sfânta Liturgie. La sunetul clopotelor toţi românii s-au îndreptat spre biserici. După liturghie cei 1228 de reprezentanţi ai românilor se adună în sala mare a Casinei militare din Alba Iulia. Cei aproximativ 100.000 de români aşteaptă afară, pe Câmpul lui Horea, venirea oratorilor, care să le prezinte actul unirii.  

În sală, s-a propus constituirea biroului Adunării sub preşedinţia lui George Pop, propunere primită cu aclamaţii de către participanţi. Primii vorbitori au fost fruntaşii Ştefan Cicio-Pop, care îşi încheia mandatul de preşedinte al Consiliului Naţional Român Central şi raportorul comisiei de verificare, Iuliu Suciu.

Lucrările propriu-zise ale adunării sunt deschise de către George Pop de Băseşti, care a rostit o scurtă, dar mişcătoare cuvântare. El subliniază faptul că această adunare a tuturor românilor din Transilvania era menită să zdrobească robia trecutului, tocmai pe pământul stropit cu sângele martirilor Horea şi Cloşca şi să împlinească marele vis al lui Mihai Viteazul: „unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit Stat Românesc”. Evocă anul 1848, când au fost zdrobite lanţurile iobăgiei trupeşti, dar poporul român din Transilvania a rămas încătuşat în continuare în lanţurile iobăgiei sufleteşti, mult mai dureroasă, deoarece românii nu aveau dreptul la limba şi cultura lor proprie. Acum sosise, în sfârşit, momentul eliberării din lanţurile acestei robii. Venerabilul luptător îi sfătuia pe cei prezenţi să se lase pătrunşi de fiorii acestui eveniment unic în istoria românilor, spunând următoarele: „Lăsaţi-vă pătrunşi, fraţilor, de fiorii sfinţi ai acestui strălucit praznic naţional şi în cea mai deplină şi frăţească armonie să clădim temeliile fericirii noastre viitoare. Dumnezeu să binecuvânteze sfatul nostru şi lucrările noastre!” . Au rostit, apoi, discursuri memorabile Vasile Goldiş şi Iuliu Maniu, acestea fiind şi astăzi veritabile lecţii de oratorie.

În desfăşurarea istoricei Adunări Naţionale de la Alba Iulia fruntaşii politici sălăjeni au avut un rol de frunte.

Preşedinte de onoare al adunării a fost ales venerabilul octogenar sălăjean Gheorghe Pop de Băseşti, care era preşedinte al P.N.R. din Transilvania.

Din nefericire, tot timpul călătoriei la întoarcerea spre casă a fost un ger cumplit, în special în seara când venerabilul George Pop şi delegaţia care îl însoţea au ajuns la Băseşti. Atunci a răcit, răceală care peste numai două luni avea să-l ducă în mormânt. În dimineaţa zilei de 23 februarie 1919 el trece la cele veşnice. Deşi se cuvenea să fie înmormântat cu onoruri naţionale şi să fie condus pe ultimul drum de întreg neamul românesc în slujba căruia şi-a pus viaţa, acesta nu s-a putut întâmpla, deoarece Băseştiul se afla, încă, în zona liniei demarcaţionale. Este înmormântat pe data de 26 februarie, sub ploaia de gloanţe a hoardelor bolşevice ale lui Bela Kun. Până la biserică, sicriul marelui dispărut este escortat de către 16 ostaşi şi 2 plutonieri ai armatei române, care ajunseseră deja la Băseşti şi care au apărat cu trupurile lor pe „mortul neamului”, în drum spre mormânt .

Un alt sălăjean care a fost ales în prezidiul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia a fost Victor Deleu, originar din Pericei, în calitate de conducător şi reprezentant al Corpului de voluntari români din Transilvania, care căzuseră prizonieri la ruşi.

Un rol deosebit în desfăşurarea adunării de la Alba Iulia a revenit lui Iuliu Maniu. Din păcate, el a fost nedreptăţit de către istoriografia comunistă, contribuţia sa la această măreaţă adunare a tuturor românilor fiind minimalizată. De asemenea, impresionantul său discurs rostit la Alba Iulia nu a fost publicat integral decât în lucrarea Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, editată de către Astra, la Bucureşti, în anul 1943.

Spre deosebire de cuvântarea lui Vasile Goldiş, discursul rostit de către Iuliu Maniu s-a bucurat din partea istoricilor, în timpul regimului comunist, de o atenţie infinit mai mică. Deşi calităţile şi meritele deosebite pe care le-a avut Vasile Goldiş în realizarea Unirii sunt mai presus de orice îndoială, trebuie recunoscut faptul că şi el a beneficiat de un tratament privilegiat, datorită vederilor sale de stânga, pe care el însuşi le-a mărturisit în mai multe rânduri. În schimb, lui Iuliu Maniu nu i se putea ierta faptul că după al doilea război mondial a devenit simbolul rezistenţei anticomuniste din România.

Înainte cu o zi de Marea Adunare, la Alba Iulia, a avut loc o consfătuire foarte importantă, deoarece acum s-a definitivat textul proiectului de rezoluţie al Unirii, pregătit de Vasile Goldiş. La această consfătuire a participat şi Iuliu Maniu. Marele lui merit a fost acela de a contribui decisiv la apropierea punctelor de vedere existente între cele două orientări, la fel de bine intenţionate, dar cu opinii diferite în ceea ce priveşte autonomia temporară a Transilvaniei, până la organizarea de alegeri generale şi încadrarea ei firească în România Mare.

A doua zi, 1 Decembrie, Iuliu Maniu îşi face intrarea în sala Cercului Militar (Sala Unirii) din Alba Iulia. Presa vremii consemnează primirea entuziastă de care a avut parte liderul naţional-român. Ziarul sibian ,,Foaia poporului” prezenta astfel momentul intrării lui Maniu: „Intră Dl. Dr. Iuliu Maniu. Întreaga sală a izbucnit dintr-o dată în furtunoase strigăte: Trăiască Iuliu Maniu, strigăte care s-au repetat de mai multe ori şi în decurs de câteva minute”. Şi alte ziare ca „Telegraful român” sau „Glasul Ardealului” subliniază primirea entuziastă de care s-a bucurat Iuliu Maniu.

În ceea ce priveşte discursul pe care l-a rostit Iuliu Maniu, deşi marele nostru înaintaş n-a avut reputaţia de mare orator, în sensul strict al cuvântului, de data aceasta ne aflăm în faţa unui monument oratoric cu nimic mai prejos decât cel rostit de către Vasile Goldiş. Aşadar, se poate afirma că la Alba Iulia nu a fost doar un singur orator, Vasile Goldiş, ci doi mari oratori, care s-au completat reciproc. Dacă lui Goldiş i-a revenit sarcina de a prezenta textul rezoluţiei Unirii, argumentând-o din punct de vedere istoric, lui Iuliu Maniu i-a revenit sarcina de a examina şi argumenta cât mai temeinic, această rezoluţie, din punct de vedere juridic .                   

A doua zi după ce Marea Adunare a decretat Unirea necondiţionată a Transilvaniei cu România, pe data de 2 decembrie 1918, sunt alese structurile de conducere, provizorie, ale Transilvaniei, Marele Sfat Naţional, ca organ legislativ şi Consiliul Dirigent, organul executiv. Preşedinţi ai celor două foruri de conducere au fost aleşi fruntaşii politici sălăjeni George Pop, la cel legislativ şi Iuliu Maniu, la cel executiv.

În cadrul Consiliului Dirigent, pe lângă Iuliu Maniu a fost ales şi Victor Deleu, alt fruntaş politic sălăjean, în funcţia de secretar general al Resortului (ministerului) de Interne.

În Marele Sfat Naţional, parlamentul provizoriu al Transilvaniei, au fost aleşi 8 fruntaşi politici sălăjeni şi anume:  George Pop de Băseşti, preşedintele P.N.R; Iuliu Maniu; dr. Coriolan Steer – avocat în Tăşnad; dr. Cassiu Maniu, avocat, din Şimleu; Iuliu Coroianu, avocat, din Şimleu; Victor Deleu, avocat, din Şimleu; dr. Alexandru Aciu, director la banca „Silvania” din Şimleu; Traian Trufaş, preot în Zalău şi pe Augustin Pintea, avocat, din Crasna.

Aşadar, putem afirma cu toată tăria că fruntaşii politici români sălăjeni înrolaţi sub steagul Partidului Naţional Român au avut o contribuţie însemnată la realizarea visului de veacuri a poporului român – acela de a se uni într-un singur stat unitar.

Reîntorşi de la Alba Iulia, participanţii la Marea Adunare Naţională au adus la cunoştinţa tuturor cetăţenilor istoricele hotărâri. În cadrul unor adunări solemne au fost sfinţite steagurile tricolore şi înălţate pe edificiile publice.

Însă, din cauza liniei demarcaţionale provizorii administraţia românească în judeţul Sălaj s-a instalat abia în cursul lunii aprilie 1919. Astfel, abia după 5 luni de zile de la votarea actului Unirii, judeţele din nord-vestul României erau încadrate în hotarele statului naţional unitar român, timp în care populaţia românească de aici, şi în special elita ei care semnase Unirea, au avut de îndurat un adevărat calvar, fiind supusă continuu unei terori fizice şi psihice din partea vechilor autorităţi care nu acceptau noile realităţi geopolitice stabilite după Primul Război Mondial. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, prin votul celor 1228 de delegaţi aleşi şi în prezenţa a peste 100.000 de români adunaţi pe Câmpul lui Horea, consfinţise unirea, pentru totdeauna, a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Comentariile sunt închise.