“Colecţii şi colecţionari din Sălaj”

Cel de-al şaptelea volum al Anuarului Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj – “Colecţii şi colecţionari” a apărut recent la Editura Mega din Cluj-Napoca, cu sprijinul financiar al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, prin programul de finanţare nerambursabilă din 2018.
Continuând tradiţia, volumul cuprinde în paginile sale o serie de articole semnate de către membrii Asociaţiei, în care sunt abordate subiecte precum prima monedă românească din aur, contribuţia minorităţii germane la Marea Unire din 1918, medalia Centenar, Statuia Libertăţii în filatelie, mărcile Cap de bour în Moldova, toate presărate cu fotografii şi colecţii rare.

“Membrii Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj cunosc o binemeritată maturitate profesională, sincronizându-se cu fenomenul naţional, poate şi cu cel european. Interesul membrilor sa îndreptat încet către piesele clasice, ceea ce susţine ideea evoluţiei spre aprofundare şi înţelegere. Multe dintre colecţiile noastre au evoluat natural, în timp, dar întotdeauna coroborate cu studiul de specialitate. Pasiunile noastre au creat de-a lungul anilor multe nelinişti şi frământări, nopţi nedormite cu lupa în mână, emoţia de nedescris la întâlnirea cu bijuteria coroanei. Emoţii şi trăiri cuibărite în sufletele noastre iubitoare de frumos”, spune în “Cuvânt înainte”, Daniel Mureşan, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Colecţionarilor din Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rating*