Romfilatelia susține și promovează spiritul olimpic și valorile Olimpismului în rândul tinerelor talente din mediul școlar prin introducerea în circulaţie a emisiunii de mărci poștale Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor.
Concursul Naţional de arte plastice (pictură, grafică și desen), intitulat Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor este organizat, în fiecare an, de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român (C.O.S.R.), prin Academia Olimpică Română (A.O.R.), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (M.E.N.). Concursul, organizat în două faze, judeţeană și naţională, se regăsește în Calendarul concursurilor școlare. Structurat pe trei categorii de vârstă – 6-10 ani, 11-14 ani și 15-18 ani, concursul se adresează elevilor din toate unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceal.
Sub aspect tematic, lucrările participanţilor abordează spiritul olimpic sau una dintre valorile Olimpismului – excelenţa, prietenia, fair play-ul, toleranţa, bucuria, echilibrul dintre corp și minte etc.
Cele mai valoroase lucrări sunt expuse în incinta Muzeului Sportului, pe pagina oficială a C.O.S.R. și a A.O.R., în Buletinul Informativ al Academiei Olimpice Române „Spirit Olimpic”, dar și în alte tipărituri specifice.
Pentru cele patru mărci poștale au fost selecţionate desene premiate la Concursul Naţional de arte plastice, aparţinând celor trei categorii de vârstă, după cum urmează:
Lucrarea Dinamism cromatic, semnată de către elevul Roman Gabriel de la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, ilustrează timbrul cu valoarea nominală de 2 lei.Desenul, aparţinând categoriei de vârstă 15-18 ani, apreciat de către juriul concursului cu Premiul I, redă scene ale unor discipline sportive cum ar fi scrimă, gimnastică, haltere, înot, tir cu arcul etc.
Din categoria de vârstă 6-10 ani, a fost selectată, pentru a ilustra timbrul cu valoarea nominală de 3 lei, lucrarea Tenis, autor Fluerașu Sofia de la Palatul Copiilor din Craiova, apreciată cu Menţiune.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei este ilustrat desenul intitulat Tinere speranţe, autor Adumitroaie Anna Rocsana de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Lucrarea, apreciată de către juriu cu Menţiune, aparţine categoriei 11-14 ani și redă imagini sugestive din scrimă, gimnastică, canotaj și volei.
Desenul Graţie și eleganţă, aparţinând elevei Aveloiu Diana de la Liceul cu Program Sportiv Târgu Jiu, este redat pe timbrul cu valoarea nominală de 19 lei. Lucrarea, participantă la categoria de vârstă 11-14 ani, a fost răsplătită de juriul compeţitiei cu Menţiune. Aceasta ilustrează, așa cum sugerează și titlul ei, graţia elementelor din gimnastică.
Pe plicul „prima zi” a emisiunii este ilustrat desenul intitulat Roma antică, autor Dreţcanu Raluca Ioana de la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani. Lucrarea reproduce cea mai cunoscută operă a sculptorului grec Miron, Discobolul, cunoscut și sub numele de Aruncătorul cu discul.
Romfilatelia mulțumește Comitetului Olimpic Sportiv și Român (C.O.S.R.) pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
Sursa: http://www.romfilatelia.ro