În urmă cu 152 de ani, în 22 aprilie 1867, era promulgată prima lege monetară a României, Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale.
Era legea prin care se adoptau ca unitate monetară naţională „leul” (marcat cu valoarea şi armele/stemele ţării, fără vreun semn distinctiv al puterii suzerane, cum prevedea firmanul din 11/23.X.1866), cu 100 de bani, precum şi sistemul monetar zecimal al Uniunii Monetare Latine, bazat pe bimetalism – aur şi argint.
În secolul al XVII-lea în statele românești circulau printre alte monede, taleri-leu olandezi (în neerlandeză Leeuwendaalder, iar în germană Löwentaler și, până în 1901, Löwenthaler), denumiți astfel deoarece aveau gravat pe revers un leu rampant.
Chiar și după ieșirea din uz a talerilor, numele de „leu” a fost păstrat ca termen generic pentru monede. În 1867 leul românesc a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești.
Cea mai veche monedă atestată pe teritoriul românesc este drahma de argint în greutate de 8 grame, emisă de pólisul (orașul) grecesc Histria în anul 480 î.Hr. Ea a fost urmată și de alte emisiuni de monedă ale polisurilor grecești din Dobrogea. Geto-dacii foloseau monede macedonene, apoi au început să emită monede proprii din argint, asemănătoare cu cele ale celților, pentru ca apoi să emită celebrii kosoni de aur. De asemenea monedele romane, cum sunt denarii republicani sau imperiali, au pătruns și ele pe teritoriul Daciei, înainte chiar de ocupația romană, dar au continuat să circule și după retragerea aureliană, fiind apoi înlocuiți de monede bizantine.
Sursa: Wikipedia
